Departamentul Schimbări Climatice Și Dezvoltare Durabilă (SCDD) desfășoară activități de cercetare și dezvoltare în domenii privind dezvoltarea durabilă și schimbările climatice care decurg din prevederile Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și ale Convenției Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC). Referitor la actiunile Agendei 2030, activitățile departamentului se încadrează în principal la obiectivele SDG 13 “Acțiuni Climatice” și SDG 6 “Asigurarea disponibilității și gestionării durabile a resursei de apă și igienă pentru toți”. În privința obligațiilor ce decurg din Convenția Cadru a Națiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), inclusiv cele sub Protocolul de la Kyoto (KP) și a Acordului de la Paris privind Schimbările Climatice, departamentul desfăsoară activități legate de acțiunile necesare pentru atenuarea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Astfel, se are în vedere și asigurarea suportului tehnico-știintific pentru raportările anuale privind sectorul Land Use, Land Use Change and Forestry (LULUCF), parte a Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES). Alte domenii de expertiză constau în identificarea impactului modificărilor climatice în relație cu starea ecosistemelor naturale și agricole, evaluarea impactului asupra resurselor de apă din bazinele hidrografice cât și realizarea de analize ce privesc determinarea aspectelor bioclimatice din mediile urbanizate.
- Home
- About Us
- Scientific Departments
- Laboratories Department
- Environmental Quality Assessment
- Waste Management
- Natural and Technological Hazards
- Numerical Modeling And Geographic Information Systems
- Impact of Built Environment and Nanomaterials
- Engineering For Environmental Protection And Impact Assessment
- Climate Change And Sustainable Development
- Biodiversity And Ecosystem Dynamics Department
- Management Of Natural Resources And Green Energy
- Research activity
- Projects
- Reports
- News
- Contact