Reprezentanți ai Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului sub coordonarea domnului Director General, Dr. ing. habil Deák György, au participat în data de 16 aprilie 2019 la Conferința Internațională la Nivel Înalt cu tema ”Agenda 2030: Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă”, organizată în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Secretariatul General al Guvernului României, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.
Prezentări în cadrul sesiunii plenare
În cadrul acestui eveniment au participat miniștrii din Uniunea Europeană, Balcanii de Vest, Parteneriatul Estic, Asia Centrală, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai societății civile și ai sectorului de afaceri. Conferința a fost dedicată unui subiect de actualitate de pe agenda internaţională și anume dezvoltarea durabilă, oferind posibilitatea schimbului de bune practici și lecții învățate în procesul de punere în aplicare a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.
Participanți la conferință
În cadrul conferinței s-au desfășurat patru sesiuni paralele cu teme referitoare la:
– schimbul de experiență privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă atât la nivel național cât și regional având în vedere succesul, rezultatele obținute, provocările și lecțiile învățate;
– îmbunătățirea capacității tuturor nivelurilor de guvernare de a răspunde la impactul schimbărilor climatice asupra mediului;
– impactul economiei circulare asupra implementării Agendei 2030, sesiune în cadrul căreia au fost prezentate poveștile de succes, oportunitățile, barierele, precum și modul în care actorii principali (guvernul, mediul academic și sectorul industrial) pot contribui la îmbunătățirea sistemelor economice și a proceselor industriale făcându-le durabile și prietenoase mediului;
– dimensiunea socială a Agendei 2030, prezentându-se informații referitoare la tendințele sociale și demografice actuale, principalele acțiuni ce trebuie implementate pentru a asigura integrarea echilibrată a celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile (economic, social și mediu) în implementarea Agendei 2030.
De asemenea în cadrul conferinței a fost organizat și Forumul Societății Civile, unde au fost dezbătute subiecte de interes referitoare la rolul societății civile în implementarea parteneriatelor pentru dezvoltare durabilă, provocări și oportunități precum și mijloace de acțiune (ex. dezvoltare durabilă prin cercetare și inovare, consolidarea cooperării între țările UE și non UE).
Prezentări în cadrul sesiunilor paralele
Oportunitățile strategice și principalele provocări sociale, economice și de mediu au fost consemnate în cadrul ”Declarației de la București privind promovarea parteneriatelor pentru dezvoltare durabilă”, ce vizează îmbunătăţirea abordărilor pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă până în 2030, coordonarea eficientă la nivel naţional şi construirea unor parteneriate solide, pentru a asigura o lume sustenabilă.
Poza de grup a evenimentului
Cercetătorii Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Protecția Mediului au oferit suport pentru buna desfășurare a evenimentului, fiind implicați în acțiuni organizatorice și tehnice pe tot parcursul conferinței.