Imprimare
 SEE  BUILD-SEE  EU

Întâlnire tehnică și eveniment final
BUILD SEE
BUCUREȘTI, 19-20 Noiembrie 2014

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM) a organizat întâlnirea tehnică și evenimentul final din cadrul proiectului BUILD SEE în perioada 19-20 noiembrie la Hotel International, în București. Prima zi a întâlnirilor, 19 Noiembrie, a fost dedicată partenerilor proiectului, reprezentanții acestora prezentând rezultatele obținute pe fiecare pachet de lucru.

 picture 001  picture 002  picture 003

În ziua a doua a întâlnirilor a fost organizat evenimentul final al proiectului, care a adus laolaltă cercetători, cadre universitare, ingineri, autorități locale și centrale și alte părți interesate de problemele referitoare la protecția mediului, realizări la nivel științific în acest domeniu, provocări în cercetare și alte posibile colaborări cu partenerii din proiect. Invitații care au susținut prezentări și-au dovedit prin proiectele prezentate capacitatea de expertiză în domeniul dezvoltării durabile în mediul urban. Pe lângă prezentarea rezultatelor finale obținute și aspectelor legate de energie verde, eficiență energetică, locuințe sociale, au fost analizate următoarele aspecte legate de dezvoltarea durabilă în spațiul urban și conceptul de planificare urbană:

 picture 004  picture 005  picture 006

Partenerii implicați în proiect au participat activ la prezentările din cadrul sesiunilor, evidențiind următoarele aspecte legate de regiunile de unde provin:

 picture 007  picture 008  picture 009