Imprimare

CarpathCC Workshop, 21 – 23 martie, Sovata

Participanți:
CS Lucian LASLO
CS Ana NICOLESCU
ACS Cristian – Andrei IOSIF
ACS Gabriela DOROBANȚU

În perioada 21-23 martie a avut loc  la Sovata (județul Mureș) al doilea workshop din cadrul  proiectului CarpathCC.

Proiectul CarpathCC are ca principal obiectiv analiza în detaliu a vulnerabilităţilor Regiunii Carpatice în contextul schimbărilor climatice, împreună cu redactarea unui portofoliu de măsuri constituind punctul de plecare al proiectului. Pentru a putea propune măsuri concrete de adaptare a ecosistemelor la schimbările climatice, a fost necesară realizarea unei analize cost-beneficiu pentru ecosistemele: păşuni, păduri, zone umede.

Consorţiul proiectului este format din 7 parteneri, fiind condus de către Centrul Regional de Protecţia Mediului pentru Europa Centrală şi de Est, cu sprijinul Aquaprofit Consulting existând o contribuţie importantă din partea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM) - România, a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) - România, a Companiei Arcadis- Belgia N.V., a Institutului de Cercetare pentru Impactul Climei – Potsdam - Germaina, a Centrului pentru Cercetare în Agricultură - Ungaria, a Academiei de Ştiinţe - Ungaria, precum și a Companiei  Artelia Apa şi Mediu -  Franţa.

Scopul acestui workshop a fost acela de a informa părţile locale interesate cu privire la proiect, precum și de a prezenta rezultatele preliminare legate de impactul şi vulnerabilitatea zonelor de interes din România şi Serbia la schimbările climatice. De asemenea, prin intermediul acestui workshop, s-a oferit oportunitatea de a fi selectate cele mai fezabile măsuri de adaptare la schimbarile climatice.

Proiectul CarpathCC este de mare importanţă pentru România, mai mult de 50% din suprafaţa totală a Munţilor Carpaţi regăsindu-se pe teritoriul României, astfel că efectele schimbărilor climatice pot avea un impact major asupra economiei. Din totalul zonelor  de interes, 3 sunt situate pe teritoriul României. Pentru fiecare dintre acestea a fost ales câte un habitat reprezentativ în vederea realizării analizei cost-beneficiu, după cum urmează:

Fig. 1. Reprezentarea locatiei zonelor de interes (sursa: www.carpathcc.eu)

Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Protecţia mediului (INCDPM) a contribuit la realizarea studiilor pentru primele două zone de interes (Rodna-Maramureș, respectiv Târnava Mare).

Obiectivele workshopului au fost:

Partea cea mai productivă, din punct de vedere al rezultatelor, o reprezintă activitatea Grupurilor de Lucru în cadrul cărora s-au purtat discuţii interactive între părțile interesate şi reprezentanţii partenerilor implicaţi în proiect.

GL 1: pentru zona de interes Munţii Rodna şi Munţii Maramureş care s-a axat pe ecosistemul de pădure

Fig.2. Prezentarea rezultatelor din cadrul Grupului de Lucru 1 de către reprezentantul INCDPM,
IOSIF Cristian Andrei

GL 2: pentru zona de interes Târnava Mare care s-a axat pe ecosistemul de păşuni semi-naturale

GL 3: pentru zona de interes Parcul Natural Porţile de Fier care s-a axat pe ecosistemul de zona umedă

GL 4: pentru zona de interes Parcul Naţional Djerdap  care s-a axat pe servicii de ecosisteme – turism.

Discuţiile au fost legate în principal de ameninţările generate de schimbările climatice asupra fiecărui tip de habitat, respectiv asupra serviciilor de ecosisteme care derivă din acestea şi  posibilitatea implementării măsurilor de adaptare selectate.

În concluzie, importanţa acestui workshop constă atât în stabilirea viitoarelor direcţii de abordare a problemelor legate de implementarea proiectului, cât şi în faptul că s-a reușit să se stabilescă legătura între partenerii implicați în proiect și persoanele direct interesate prin intermediul grupurilor de lucru formate pe fiecare zonă de interes în parte. În cadrul Grupurilor de Lucru s-au dezbătut principalele amenințări generate de schimbările climatice care au facilitat stabilirea celor mai bune măsuri care trebuie implementate în vederea evitării efectelor cauzate de schimbările climatice.

Fig. 3. Vizită  pe teren în localitatea Bălăuşeri (zonă conexă față de aria de interes Târnava Mare)

Informații legate de proiect și invitația la workshop-ul organizat la Sovata au fost publicate în presa din România la inițiativa echipei INCDPM, mai jos găsindu-se mai multe detalii:
http://www.niuzer.ro/Comunicate-de-Presa/CarpathCC-The-EUs-spotlight-on-the-Climate-Change-in-the-Carpathian-region-5198078.html

http://www.stiri-azi.ro/ziare/articol/articol/carpathcc-the-eu-s-spotlight-on-the-climate-change-in-the-carpathian--region/sumar-articol/113588051/

http://www.ecomagazin.ro/carpathcc

http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=5901